Secretul pastravului cu miros de motorina

Va povesteam cu ceva vreme în urmă ce bucuroasă am fost cand am descoperit modalitatea de a mă aproviziona cu păstrăv proaspăt direct de la păstrăvărie şi ce dezamăgire m-a cuprins când am simţit gustul de motorină al peştelui. Iată că am aflat ulterior şi ceva detalii care m-au luminat în privinţa secretului care stă în spatele gustului de motorină.

Persoana care îmi cumpărase păstrăvul face drumuri săptămânale în jurul Braşovului împreună cu încă o altă persoană. Deşi cunoştinţa mea l-a avertizat pe colegul lui de gustul păstrăvului achiziţionat cu o săptămână în urmă, acesta insistă că vrea să încerce şi el păstrăvul de la păstravăria cu pricina. Zis şi făcut. Opresc oamenii la păstrăvărie şi tot aşteptând vânzătorul, se bagă în seamă cu un sătean din zonă care, printre altele, îi sfătuieşte să meargă un pic mai la deal, pe drumul de ţară care se face în dreapta, pentru că acolo vor găsi un păstrăv mai bun. Dar sfatul este tratat cu "ignore", mai ales că între timp apare şi vânzătorul, un puştan de vreo 18 ani.

Achiziţionarea mărfii se face în ton umoristic datorită faptului că bazinul de păstrăvi este aproape gol. Clienţii îşi exprimă nedumerirea, iar vânzătorul le explică prieteneşte şi sincer: "Da, l-am golit, că mâine îmi fac majoratul şi vreau să înot cu prietenii!" Cei doi camarazi se uită unul la altul pentru a se asigura că au înţeles răspunsul. Da, au înţeles bine. "Aha, cred că o sa consum păstrăvul ăsta cu plăcere că în bazin înoată doar fete, nu?" e replica ce se vrea o glumă a clientului stupefiat.

În maşină, după cumpărarea peştelui: "Ştii ce, cred că n-are rost să mai car păstrăvul ăsta până acasă că tot nu-l mai mănânc..."

Epilog.

Secretul mirosului de motorină? Ce mai contează... Neglijenţa proprietarului, dovedită nu numai de sfaturile necondiţionate ale consătenilor, ci chiar de către el însuşi este suficientă. Eu chiar nu aş vrea să aflu mai multe poveşti din culise. Voi ce ziceţi?