joi, 25 iunie 2009

Fructe de padure

Pentru că e vară şi vremea drumeţiilor pe munte ne face cu ochiul, vă propun să profitaţi din plin din bogăţiile pe care le oferă muntele. Să aflăm azi despre fructele de pădure, adevărate capsule de sănătate.

AFINELE
Cu fructul lor ca nişte mărgele negre, brumate, afinele înglobează în ele toată energia solară captată pe platourile muntoase pe care cresc. O portie de afine valorează cât 3-4 casete cu vitamine, cu specificaţia că vitaminele A, E, F, PP si B (B1 si B2) conţinute de afine sunt mult mai uşor de asimilat, deoarece sunt în formula naturală. Cât despre acţiunile terapeutice, lista impresionează nu atât prin mărime, cât prin efectul neobişnuit al acestor alimente-medicament sau, mai bine zis, medicamente-aliment care sunt afinele. Cu precădere, ele ajută la reglarea circulaţiei sangvine, au efect antiseptic, antidiareic şi diuretic şi combat depunerile de grasime.

MURELE
Forma fructelor şi a frunzelor, micii spini de pe tulpină recomandă murele ca fiind un fel de verişor primar, ceva mai sălbatic, al zmeurei. De altfel, murele au în linii mari aceleaşi proprietăţi terapeutice ca şi zmeura. Cele mai importante virtuţi tămăduitoare le au frunzele de mur, care sunt dezinfectante, cicatrizante, reglatoare hormonale şi antihemoragice redutabile. Fructele sunt depurative, răcoritoare, uşor astringente, laxative în stare proaspătă şi antidiareice în stare uscată. În medicina populară, fructele erau frecvent folosite pentru a trata răguşeala şi bolile de gât, în general.

ZMEURA (Rubus idaeus)
Fructele sale sunt o adevarată colectie de minerale: calciu, magneziu, zinc, mangan, potasiu, fosfor, toate în forme uşor asimilabile şi vitaminele A, B1, B2, D si P, în timp ce frunzele sale sunt bogate în vitamina C. Numai din aceasta enumerare ne putem da seama că zmeura este un adevarat izvor de sănătate, fiecare fruct al său fiind o varianta naturala extrem de reuşită a suplimentelor de vitamine şi minerale care se găsesc în farmacii. Zmeura reprezintă un remediu excepţional pentru tubul digestiv, pentru pancreas şi sistemul respirator, în timp ce frunzele sale sunt un antihemoragic şi un reglator hormonal redutabil (mai ales la femei).
FRĂGUŢELE (Fragaria vesca)
Virtuţile lor de medicament sunt cunoscute încă din Antichitate, când erau recomandate de medicii români ca reîntineritoare şi purificatoare. Felcerii din Evul Mediu i-au folosit la randul lor pentru despovararea organismului de toxine, pentru impiedicarea formarii si pentru eliminarea pietrelor la bila si la rinichi, precum si contra reumatismului şi gutei. O binemeritată faimă au câştigat-o atunci cand marele botanist si savant LinnŽ (cel care a introdus pentru prima data denumirile latine ale plantelor) s-a vindecat de o guta rebela, printr-o simpla cură de fragi. În zilele noastre, fragii au ajuns în Europa o raritate în flora spontană, din cauza uniformizării pădurilor, care le-a stricat mediul de viaţă, precum şi din cauza folosirii iraţionale a substanţelor chimice. Din fericire, în ţara noastră marginile de pădure şi poienile sunt pline de fragi. Destul de greu de cules, ceea ce-i face şi mai preţiosi, cu un gust şi o aromă care întrec cel mai elaborat produs de cofetarie, ei constituie un adevarat remediu în tratamentele naturiste.

COACAZELE NEGRE
Mai cernite şi mai urâţele în comparatie cu fragii şi zmeura, lipsite de aromă şi străluciri rubinii, coacazele negre sunt o veritabilă Cenuşăreasă a naturii. Abia la sfârşitul poveştii, când prinţul le aşază în picior pantofiorul, arată ce comori se ascund sub înfăţisarea lor reculeasă. Puţine alte alcatuiri ale firii au atâta forţă de a vindeca. Coacăzele negre conţin un număr impresionant de minerale şi vitamine, între care vitamina C într-o formă care se dovedeste a fi cea mai stabilă dintre toate fructele, rezistând la căldură şi oxidare. În plus, este singurul fruct de padure care contine ulei volatil intr-o proportie destul de mare, un ulei cu miros mai putin placut, dar cu efecte cu totul deosebite.

COACAZELE ROSII (RUZINCILE, RIBIZLI) (Ribes rubrum)
Daca fragii si zmeura au un caracter cvasiuniversal, fiind adecvate tuturor constitutiilor si unei game impresionante de boli, boabele rosii translucide de coacaze sunt un remediu care actioneaza mult mai "tintit". Mai in gluma, mai in serios, poate fi numit fructul antilene ideal, cu gustul sau acru puternic, cu efectul sau de stimulent digestiv si drenor extrem de activ. Este o adevarata arma secreta a dietoterapiei in obezitate, in digestia lenesa si in bolile de piele, rebele la alte forme de tratament.

MĂCEŞELE (Rosa canina)
Acestea prefera solurile uscate, de la câmpie pâna la altitudini de 1.700 de metri. Arbustul este întâlnit în padurile de foioase, raristi de padure, dar si pe marginea drumurilor. Macesele sunt indicate în avitaminoze, enterocolite, litiazele biliare si renale.


CĂTINA (Hippophae rhamnoidas)
Este rezistenta la seceta si ger, dar îi trebuie lumina directa si nu suporta acoperirea. Ea creste îndeosebi pe formatiuni geologice salinifere, din regiunea litorala pâna în etajul montan, pe nisipuri si pietrisuri si în zonele râurilor si ale izlazurilor. Catina este utilizata în hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, guta, reumatism, arsuri, degeraturi, radiatii.
PORUMBELE (Prunus spinosa)
Sunt întâlnite pe dealuri pietroase, zone stâncoase, pasuni si margini de padure. Cand sunt coapte, fructele de porumbe au culoare neagra-violacee si marimea unei visine mici. Contin mult tanin, ceea ce le face sa fie foarte astringente. Oamenii de la tara spun ca nu e cazul sa incerci a gusta porumbele inainte de a fi cazut pe ele prima bruma, pentru ca o sa ti se faca gura punga. Proumbele sunt bogate în săruri de calciu, magneziu, taninuri, zaharuri, acizi organici şi în vitamina C. De aceea, fructele porumbarului sunt recomandate în diverse afecţiuni: colite de fermentaţie, dischinezii biliare, uremie, gută şi în artritism.
COARNELE
Coarnele se culeg în luna octombrie. Cînd sînt foarte bine coapte, conţin cantităţi maxime de calciu, vitamina C şi potasiu. Se pot usca, realizîndu-se astfel produse cu valoare nutritivă foarte mare, care se pot consuma ca atare sau puse în ceai. Principala indicaţie în consumul de coarne este combaterea diareei. La ţară, coarnele sînt, înainte de toate, destinate "fabricării" unui lichior minunat, cunoscut mai bine sub numele de "cornată".


Fructele de padure provenite din România sunt apreciate foarte mult în afară datorită faptului ca nu provin din culturi intensive, modificate genetic, nu sunt afectate de poluare, nu sunt tratate cu substante chimice de fertilizare si combatere a daunatorilor si provin din flora spontana. Ele sunt considerate, pe bună dreptate, cele mai ecologice alimente româneşti. Păcat că 90% merg la export, iar românii încă nu le apreciază adevărata valoare. Agricultura ecologica din România este extrem de apreciata în Uniunea Europeana. Exploatarea fructelor de padure din flora spontana este o afacere profitabila.

Pentru oamenii nevoiasi din diversele zone împadurite ale tarii, culesul fructelor de padure este o sursa de venit. Munca lor nu este deloc usoara. Ba, mai mult, este destul de migaloasa. De frica salbaticiunilor, culegatorii de ocazie merg în grupuri. Uneori, barbatii îsi iau si nevestele sa îi ajute la cules, dar mai ales la sortatul fructelor. Femeile îsi cara pruncii prin hatisurile padurilor fiindca nu au alta solutie. Doar asa, spun ele, se câstiga un banut. Fructele culese sunt vândute ocolurilor silvice sau pe marginea şoselelor.

Avem, aşadar, două alternative de a ne aproviziona cu fructe de pădure:
1. Le culegem chiar noi în timpul drumeţiilor pe munte.
2. Cumpărăm de la culegătorii de fructe de pădure.
Ar mai fi varianta de a cumpăra de la ocoalele silvice, dar cred ca rentează doar în cantităţi mari.

De unde putem culege fructe de pădure şi unde îi găsim pe culegători? Pe munte şi pe lângă el. Eu, personal, am cules zmeură de la Vatra Dornei, de pe Ceahlău, din zona Maramureşului, din Munţii Ciucaş, din Făgăraş şi din Piatra Craiului. Frăguţe găsesc pe pajiştile de la ţară în jurul Buzăului, dar am cules şi de la Vatra Dornei, Ceahlău şi Ciucaş. Foarte multe afine am găsit în Munţii Făgăraşului şi tot acolo am întîlnit şi foarte mulţi culegători. Coacăze, porumbe, măceşe, mure, cătină şi coarne culeg de la ţară şi ocazional din alte zone, dacă am drum pe acolo în perioadele de recoltare.
Referitor la perioadele de recoltare, sezonul începe chiar din iunie pentru frăguţe şi se termină abia prin octombrie cu porumbele şi coarnele. În general, perioada de recoltare a fructelor de padure variaza în functie de fiecare specie, de conditiile climatice, din iulie pâna în septembrie si chiar octombrie.

Prin urmare, ce ziceţi, ne vedem vara asta la pădure să culegem fragi şi mure?

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu